SOCIETATEA ROMÂNĂ
DE PAJIȘTI

Importanța cercetării pajiștilor

Importanţa pajiştilor

Importanța economică și ecologică a pajiștilor permanente este deosebită; aceste uriașe suprafețe verzi sunt nebănuit de intim legate de viața noastră și de conservarea mediului în care trăim. Astfel, pajiștile reprezintă:

1. Sursă de hrană pentru animalele domestice

O mare parte din furajele suculente și fibroase necesare pentru creșterea animalelor sunt obținute de pe pajiștile naturale. În felul acesta, iarba de pe uriașele suprafețe de pajiști permanente se transformă, prin intermediul animalelor, în cele mai valoroase alimente – laptele și carnea – și în alte produse animaliere deosebit de prețioase.

În ţara noastră, ponderea pajistilor permanente în balanţa furajelor suculente şi fibroase este de circa 35%.
Diferenţa este asigurată prin culturi furajere in ogor propriu şi prin culturi furajere successive.

În documentele cu privire la dezvoltarea agriculturii se subliniază faptul că pajiștile trebuie să constituie principala sursă de furaje pentru bovine și ovine. Orientarea în această direcție a furajării ovinelor și bovinelor reflectă o situație reală: aceste animale trebuie să consume, în primul rând, produsele care nu pot intra direct în hrana omului.

2. Habitat şi sursă de hrană pentru animalele sălbatice

Majoritatea speciilor de animale salbatice, de la cele inferioare la cele superioare, indiferent de poziția pe care o ocupă în lanțul trofic, iși au sursa primară de hrană în iarba pajiștilor. În felul acesta, pajistile devin, alături de paduri, principalele ecosisteme care asigură supraviețuirea speciilor respective și principalul habitat pentru conservarea speciilor – animale și vegetale – amenințate de disparitie.

3. Mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii

Ierburile au o capacitate înaltă de absorbţie a apei, de reţinere şi de ridicare a capacităţii solului pentru apă. O pajiste situate pe o panta domoala, cu un covor vegetal incheiat, inalt de 20 cm, retine de circa sapte ori mai multa apa decat un teren arabil asemanator, necultivat si de circa patru ori mai multa decat atunci cand pajistea este suprapasunata (Semple, 1970). Rezulta deci ca pajistile cultivate si folosite rational reprezinta un excelent mijloc de prevenire si combatere a eroziunii solului

4. Mijloc de îmbunătăţire a structurii şi fertiltăţii solului

După cum s-a arătat mai înainte, sub invelişul de iarbă al pajiştilor naturale primare s-au format cele mai fertile soluri. Acest fapt se datoreşte sistemului radicular fasciculat al ierburilor, care străbate straturile de la suprafaţa solului "legându-l" într-o structură de agregate şi îmbogaţindu-l în substanţă organică. Bacteriile şi nodozităţile leguminoaselor contribuie, de asemenea, la ridicarea fertilităţii solului, prin fixarea azotului atmosferic şi depozitarea lui în sol.

Importanţa cercetării pajiştilor

Cele dintâi date asupra vegetației României au inceput să apară la sfârșitul secolului al XIX-lea, în descrierile unor călători străini. O imagine a vegetației țării reiese și din listele de plante adunate pe teritoriul României, ca și din hârtile geografice, pe care era figurată răspândirea plantelor. În anul 1863, Anton Kerner von Marilaun a publicat o hartă floristică a țărilor dunărene, fapt care a contribuit la dezvoltarea ulterioară a cercetărilor fitogeografice. În lunga listă a cercetătorilor care s-au ocupat apoi de flora țării trebuie amintiți: A. Procopianu-Procopovici care a întocmit prima hartă a vegetației țării (1902), apoi D. Brandza și D. Grecescu – intemeietorii botanicii în România. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, botaniști de seamă au adus valoaroase contribuții mai ales în domeniul floristicii și sistematicii.

Studiul vegetației pajiștii în șara noastră cuprinde 3 etape: prima etapă care cuprinde studiile până la anul 1900 este reprezentată prin informații destul de disipate asupra vegetației praticole. Perioada 1900-1944 este definită prin studii fitogeografice și fitocenologice mai ample, în care se răspândesc primele observații cu privire la valorile furajere a vegetației. A treia perioadă din 1945 și până azi este caracterizată prin dezvoltarea cercetărilor geobotanice (fitocenologice și ecologice) în legătură cu necesitățile producției, prin lucrări care au definit Scoala Româneasca de Praticultură. Câteva din lucrările fundamentale apărute în această perioadă au impulsionat dezvoltarea cercetării praticole în cadrul Facultății de Agricultură din țară sau în cadrul Stațiunilor de Cercetare Agricole.

Primele studii originale privitor la pajiști sub aspectul fitocenologic și economic sunt cele efectuate de I. Safta , considerat pe bună dreptate inițiatorul cercetării pratologice din România. Astfel, în vasta sa lucrare „Cercetări geobotanice asupra pășunilor din Transilvania” elaborată pe baza studiilor întreprinse timp de 6 ani (1937-1942) autorul a cercetat un numar de 800 de pășuni răspândite de la câmpie și până în etajul alpin. S-au descris și caracterizat cele mai importante tipuri de pajiști din acest areal. De remarcat că în acest studiu autorul nu s-a rezumat numai la o descriere floristică foarte detaliată a pajiștilor, ci leagă vegetația acestora de condițiile staționare, facând o clasificare fitosociologică-tipologică și o caracterizare a acestora pentru nevoile producției.

Lucrarea lui I. Prodan „Fânețele și pășunile din Nordul Transilvaniei”, din anul 1948 în care marele botanist descrie cu multe amănunte numeroase asociații de pajiști sub aspectul floristic și ecologic, dar și aprecieri din punct de vedere agricol.

Cea mai importantă lucrare care este efectuată asupra studiului geobotanic și agroproductiv este „Pășuni și Fanete din R. P. Romania”, care este prima inventariere geobotanică a principalelor asociații și formațiuni de pajiști existente în țara noastră. La elaborarea acestei vaste lucrari au colaborat prin cercetările de teren și sinteze un numar de 31 de cadre de înaltă competență profesională din învățământul superior și cercetare.

Studiul pajiștilor naturale din diferite zone ale țării au facut obiectul a numeroase teze de doctorat de înaltă valoare științifică aducând astfel o importantă contribuție la cunoașterea și punerea în valoare a pajiștilor din țara noastră.

Ca ecosistem, pajiștea cu caracteristicile ei generale, în anul 1980 a constituit un studiu foarte documentat de către profesorul I. Puia.

Studiul ecosistemelor de pajiști după concepții moderne a constituit și constituie o preocupare importantă a secolului de ecologia pajiștilor din cadrul Institutului, atât in lucrările de caracterizare și bonitare a fondului pastoral, cât și în fundamentarea științifică a tehnologiilor de cultură a pajiștilor.

„Pajiștile din Carpații României” care a apărut in anul 1985, este o lucrare de analiză care descrie flora, vegetația și principalele tipuri de pajiști din Carpați cu recomandări de ordin tematic privind măsurile de îmbunătățire a pajiștilor respective.

„Principalele tipuri de pajiști din R. P. Romania” a fost editată în anul 1987, la care a colaborat un larg colectiv de la ICPCP Brașov, aceasta constituie o sinteză a cercetărilor geobotanice, pratologice, pedologice și ecologice efectuate pe o perioadă de 50 de ani, din 1936 pana in 1986, pentru stabilirea tipurilor de pajiști.





Cum se poate trimite manuscrisul?

Revista SRP

Lucrările se trimit prin e-mail, în fişier Word, la adresa: sropaj@yahoo.com
Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea lucrărilor, cât şi pentru etica efectuării cercetărilor revin în exclusivitate autorilor.

Municipiul Cluj-Napoca, Județul Cluj
Str. Calea Mănăștur, Nr. 3-5, Camera 46
Cod poștal 400372
E-mail: sropaj@yahoo.com
Site: https://sropaj.ro
Follow us on Facebook
Copyright © 2021 | Ultima actualizare: 28.06.2021